DEVINO MEMBRU AL REȚELEI NAȚIONALE PENTRU EDUCAȚIE JURIDICĂ

– Oportunitate pentru judecători, procurori, avocați și tineri profesioniști în drept –

O societate cu adevărat democratică începe de la respectarea legilor! În Republica Moldova tentația de a ocoli legea sau, mai rău, de a o încălca este prezentă chiar și în rândul copiilor. Spre exemplu, doar în primul semestru al anului trecut s-au întocmit peste 300 de dosare penale în care au fost implicați copii. În ultimii 17 ani peste 32.000 de infracțiuni au fost comise de către minori cu vârsta de până în 18 ani ale căror viitor este compromis de un cazier pătat.

În România, judecătorul Cristi Dănileț a inițiat implementarea proiectului ”Educație Juridică” prin care comunitatea de magistrați și avocați și-au asumat o responsabilitate civică și educațională. Din 2013 până în prezent, sute de magistrați și avocați au fost instruiți cum să predea educație juridică în școlile de pe întreg teritoriul României pentru a le putea explica elevilor de ce cunoașterea și apoi respectarea legilor este esențială pentru viitorul lor.

În 2019, Judecătorul Cristi Dănileț aduce proiectul Educație Juridică și în Republica Moldova. Astfel, vor fi selectați în baza CV-ului un număr de 25 de profesioniști din domeniul justiției care să devină membrii de bază ai Rețelei Naționale pentru Educație Juridică din Republica Moldova. Membrii aleși vor beneficia de un program de training despre cum să cultiveze respectul pentru lege în rândul tinerei generații.

Ce presupune programul?

  • Cinci sesiuni de training, în care judecătorul Cristi Dănileț va pune accentul pe metode interactive și activități practice de predare – învățare a legilor; sesiuni despre conceptele cheie legate de predarea disciplinei Educație juridică, democrație, integritate și stat de drept. De asemenea va fi abordat modelul de comunicare bazat pe story-telling pe baza experienței din instituțiile de învățământ din România.
  • Predarea lecțiilor de Educație juridică împreună cu CIPM și VeDem Just în liceele din Chișinău, Bălți, Strășeni, Hîncești și Comrat.
  • Promovarea în mass-media a Rețelei Naționale pentru Educație Juridică ca primă inițiativă a profesioniștilor în Drept din Republica Moldova de prevenție a infracțiunilor prin educarea timpurie a copiilor.

Participarea este gratuită.

Data limită pentru înscriere este 25 ianuarie 2019, ora 17:00. Pentru înscriere este nevoie de completarea acestui formular de înscriere sau trimiterea CV-ului la adresa de email office@cipm.md

Acest proiect este sprijinit financiar de Ambasada Olandei din București: