Eugen Camenscic
Țară de reședință: Republica Moldova
Educație:
- Cardiff University (Cardiff, Regatul Unit al Marii Britanii) • Master în Energie Sustenabilă și Mediu, 2016-2017 • Teza de dizertație: Reciclarea deșeurilor în industria oțelului. • Teme studiate: Societatea și planeta Pământ, Managementul Energetic, Gestiunea riscului și a hazardurilor în Sectorul Energetic, Sisteme Energetice Alternative, Managementul și Reciclarea Deșeurilor, Combustibilii și Sistemele Energetice, Energie Sustenabilă și Mediu – studiu de caz, Condiționare, monitorizare, modelarea sistemelor și prognoză, studii energetice • Programul de master a fost finanțat de către Ambasada Marii Britanii în Moldova, care i-a acordat bursa Chevening pentru leadership excepțional.
- Universitatea Tehnică din Moldova (Chișinău, Republica Moldova) • Master în Energie și Mediu, 2011-2013 • Teza de dizertație: Clădiri complet sustenabile din punct de vedere energetic – concept pentru Republica Moldova.
- Universitatea Tehnică din Moldova (Chișinău, Republica Moldova) • Licență în Termo-energetică și Management în Energetică, 2007-2011 • Teza de licență: Cogenerarea cu biogaz produs din deșeurile agricole.
Experiență profesională:
Eugen Camenscic are o lungă și rodnică experiență în domeniul Energiei Sustenabile și Mediului, promovând comportamente prietenoase cu mediul, desfășurând cercetări, dezvoltând unelte și realizând strategii care ajută autoritățile publice locale să își eficientizeze consumul de energie și să reducă emisiile de gaze cu efecte de seră. Toate aceste inițiative contribuie la construirea unui viitor mai verde pentru Republica Moldova. De peste 10 ani, Eugen Camenscic a ocupat funcții nu numai în aparatul guvernamental, dar s-a implicat activ în acest domeniu și din poziția de voluntar al unor organizații non-guvernamentale sau ca angajat în sectorul privat sau de business.
În perioada în care a lucrat ca manager în domeniul energetic pentru autoritățile locale din Republica Moldova (2012-2015), Eugen Camenscic a inițiat și a gestionat 11 proiecte având ca obiect eficiența energetică și energia regenerabilă, având un buget de aproximativ 1 milion USD, constituit în principal din investiții ale Fondului European pentru Eficiență Energetică (Energy Efficiency Fund); fiecare dintre aceste proiecte au ajutat clădirile instituțiilor publice din raionul Taraclia să își reducă consumul energetic cu un procent aflat între 20% și 50%.
Din poziția de Consultant în domeniul energetic pentru Ministerul Mediului din Republica Moldova, Biroul de Schimbări Climatice (2015-2016), Eugen Camenscic a realizat analiza financiară și a cadrului normativ pentru implementarea proiectelor NAMA (Nationally Appropriate Mitigation Actions) de iluminare eficientă energetic la nivel național. În același timp, avut sarcina de a efectua cercetări pentru sistemul de măsurare, raportare și verificare pentru emisiile gazelor cu efect de seră. Pentru dezvoltarea regulamentelor, a cercetat cu scop informativ sistemele de monitorizare, raportare și verificare existente în lume, pentru a înțelege experiența altor țări în managementul gazelor cu efect de seră.
Între 2016 și 2020, a oferit consultanță de specialitate, a realizat auditări, a dezvoltat proiecte și a organizat strângeri de fonduri în domeniul Eficienței Energetice pentru o seamă de autorități naționale și locale, ca angajat al IREX Moldova, UNDP (Green City Lab Chișinău), GIZ, Fondul European pentru Eficiență Energetică, Pro Consulting, Contact CAHUL:
- Împreună cu consultantul internațional, a contribuit la actualizarea și dezvoltarea strategiei naționale și a planurilor de acțiune în domeniul managementului deșeurilor pe perioada 2020-2027, respectiv a metodologiei și ghidului de tarifare pentru autoritățile publice locale;
- Dezvoltarea capacităților minime necesare pentru implementarea SECAP. Pe parcursul implementării proiectului, la care au luat parte părțile direct interesate de acest subiect, Eugen Camenscic a propus o structură pentru unitatea de Energie Sustenabilă și Climă a Municipiului Chișinău;
- A coordonat, implementat sau dezvoltat mai multe proiecte pe tema eficienței energetice:
- Două proiecte de reabilitare eficientă din punct de vedere energetic a clădirilor din regiunea de sud a țării;
- Dezvoltarea infrastructurii de alimentare cu curent a vehiculelor electrice din Moldova;
- Proiecte pentru companiile de furnizare a apei potabile;
- Dezvoltarea mecanismului de Monitorizare și Evaluare asociate planurilor de acțiune locală pentru sustenabilitatea energiei (SECAP);
- A realizat audit energetic pentru 8 instituții publice din Taraclia. Scopul acestui proiect a fost acela de a dezvolta parteneriatul public-privat în sectorul încălzirii pe bază de biomasă.
În prezent ocupă poziția de manager pentru proiecte de dezvoltare a produselor la Green City Lab (ONG moldovenească), unde continuă să ofere servicii și să dezvolte produse sustenabile din punct de vedere energetic pentru municipalități și alte organizații.
În același timp, începând cu anul 2014, ocupă funcția de director al societății GENESCOTEC SRL, unde elaborează planuri de acțiune în domeniul Energie Sustenabilă și Climă (SECAP) pentru autorități publice locale (Lozova, Ceadîr-Lunga, Budești, Zubrești, UTA Găgăuzia, Chimișlia, Ialoveni, Palanca, Nisporeni), în cadrul inițiativei Convenția Primarilor privind Clima și Energia. Din această poziție implementează studii de fezabilitate pentru producția de biogaz de mică anvergură în Moldova și dezvoltă unelte de monitorizare online a energiei pentru municipalități, pentru care a primit grantul ENER21.
Din 2018, Eugen Camenscic ocupă și o poziție de expert tehnic în cadrul Alianței pentru Eficiență Energetică și Regenerabile unde este responsabil de identificarea și gestionarea proiectelor în domeniile Eficiență Energetică (EE) și Energie Regenerabilă (RES), dezvoltând în paralel planuri de acțiune pentru autoritățile publice locale având ca obiect sustenabilitatea energetică.
În afară de experiența ca angajat, Eugen Camenscic a mai contribuit sau coordonat mai multe proiecte de voluntariat, în cadrul cărora:
- Energie Sustenabilă și Mediu: eficiența energetică și comportamentul prietenos cu mediul;
- Elaborarea planurilor naționale/locale de acțiune pentru sustenabilitate și eficiență energetică;
- Monitorizarea și diminuarea consumului de energie în clădirile publice;
- Strategia națională pentru managementul deșeurilor;
- Auditarea în domeniul energetic.